Stau.

Stau si ma uit pierduta pe ganduri pe un geam. Ma gandesc. Nu stiu la ce. Nu stiu pentru ce.

Am 1000 de imagini ce imi trec într-o secunda prin fata ochiilor. Ma uit prin geam, prin copaci, prin cladirile din fata. Am pielea de gaina. De ce? Poate pentru ca ma simt singura. Poate pentru ca sunt singura. M-am pierdut pe mine in drumul serpuit prin viata. Incercarile m-au distrus incet, dar sigur. 

Un gand ramane in mintea mea pentru mai mult de 2 secunde. Vad o usa de metal, maro, o bucătărie mica dar lunga si o fata care se prelinge cu spatele lipit de lemnul maro, inspre parchetul gol. Vad lacrimi. Vad fericire. 

O versiune mai tinerica a mea devora sentimentul ce ce copleseste dupa primul sarut, incarcat cu toata dragostea si stangacia lui. 

Inca una o schimba pe aceasta. Vad o fata. Sta într-o pozitie tare ciudata, cu mâinile si picioarele impreunate, stand pe laterala. Plange. Plange cu spasme. Atat de tare o doare ceva incat se sufoca si incearca disperata sa respire. Ochii ei sunt rosii. Plini de atat de multe lacrimi varsate.

O alta imagine. De data asta pot sa vad o femeie increzatoare in ea. Vad o femeie care are multe nopti nedormite. Imi dau seama de lucrul asta privind inspre fata ei. Are cearcane. Pielea nu ii mai straluceste. Umerii ii sunt lasati. Dar este cu fruntea sus. Se bucura de viata. Se bucura de prieteni. Se bucura de liniste. 

Ma intorc din transa mea si ma uit la reflexia mea in geam. Sunt abatuta. Sunt nedormita. Sunt suparata. Femeia increzatoare nu se mai intrevede. Vad o frica in ochi si ma gandesc la prezent. Cine sunt eu? De ce sufar? 

Tânjesc dupa afectiune. Tanjesc dupa doua maini calde si o voce suava. Tanjesc dupa un ‘nu e nimic, sunt langa tine’. Tanjesc dupa sentimentul acela minunat de protectie. De calm si dragoste.

Oare cer prea mult? 

Fiori de dimineata

Oare ai trecut si tu prin ceva in genul acesta?
Intr-o dimineata, cand ochii inca mi se obisnuiau cu lumina puternica din camera m-am gandit la el. Tot timpul El e prima persoana la care ma gandesc. La naiba! El e printre singurele persoane care imi stau in continuu in minte.
M-am trezit devreme pentru ca el trebuie sa mearga la munca, iar eu m-am obisnuit sa il sun sa ma asigur ca e treaz si ca se pregateste pentru munca. Doar ca astazi e diferit. Astazi ma gandesc de ce el nu poate sa ma sune si pe mine? De ce nu se poate sa imi arate ca ma iubeste prin simbolui mici, dar care cantaresc mult? De ce imi raspunde pe un tot foarte urat de fiecare data cand il sun? De ce e capos in modul acela prostesc.
Din pacate pentru mintea mea bolnava, imbolnavita de zilele in care el m-a lasat prada umbrelor negre pentru o alta, imi tot revin in minte cateva randuri, despre "faptura aceea minunata" dupa care tanjea ca un caine, (deja stii ca nu eu eram aceea) dar si despre omul cu care mi-am petrecut eu aceasta perioada urata.
Am constientizat ca intre ei e o diferenta mare: R ma iubea ca un nebun, simteam pasiune din partea lui, ma rasfata, ma facea sa simt ca sunt destul de apreciata si de frumoasa, ca pot sa mut muntii din loc si ca, in ochii lui, sunt o zeita a sexului. L in schimb mi-a aratat o dragoste altcumva. Poate sunt eu prea oarba de omul acesta, dar el mi-a fost alaturi inpuncte cheie (sau nu, dar asta vorbim alta data) si pentru un timp foarte mare.